Într-o epocă în care televizorul și smartphone-urile domină din ce în ce mai mult viața copilului și îl atrag în plasa sedentarismului, activitățile în aer liber vin să încline balanța spre echilibru psihic și emoțional. Sărbătorirea zilei de naștere la un loc de joacă în aer liber oferă copiilor o oportunitate unică de a se bucura de aer curat și de libertatea pe care o oferă spațiile deschise.
Fie că este vorba de navigarea printr-un parcurs de obstacole sau de explorarea unui nou mediu natural, joaca în aer liber îi provoacă pe copii să își depășească limitele și să își asume riscuri moderate. Aceasta îi ajută să-și dezvolte încrederea în propriile abilități și să devină mai independenți.
În natură, copiii se întâlnesc adesea cu situații care necesită gândire laterală și creativitate. Fie că trebuie să decidă cum să construiască un adăpost din materiale naturale sau cum să organizeze un joc, ei învață să evalueze opțiunile, să ia decizii și să găsească soluții creative.
Jocurile în grup și activitățile de echipă îi ajută pe copii să învețe colaborarea, negocierea, împărtășirea și așteptarea rândului. Copiii învață să comunice eficient, să-și exprime nevoile și sentimentele și să lucreze împreună pentru a rezolva probleme sau pentru a atinge un scop comun.
În cele ce urmează, vă recomandăm 10 idei de jocuri de grup care vor transforma orice petrecere aniversară în aer liber într-o aventură memorabilă pentru toți copiii invitați:
- Vânătoarea de comori naturală
Creați o listă de comori naturale pe care copiii trebuie să le găsească. Aceasta poate include frunze de forme diferite, pietre netede, semințe/fructe ale copacilor sau flori specifice zonei. Echipați fiecare participant cu un săculeț pânză și o listă a „comorilor” care trebuie descoperite. Câștigătorul este primul care adună toate obiectele.
- Parcursul cu obstacole
Utilizați elemente naturale pentru a construi un parcurs cu obstacole. Copiii pot sări peste bușteni, să se târască sub o frânghie întinsă între doi arbori, să își mențină echilibrul pe pietre sau să pășească pe o scândură îngustă. Aceasta este o modalitate excelentă de a încuraja mișcarea și agilitatea.
- Pictura cu elemente naturale
Oferiți copiilor hârtie, acuarele sau tempera și lasați-i să își folosească imaginația pentru a găsi elemente naturale în loc de pensule. Frunze, crenguțe, pietre și chiar propriile mâni pot deveni instrumente de lucru pentru a crea o operă de artă unică.
- Concurs de fotografie
În cazul în care copiii sunt puțin mai mari și au acces la camere foto, organizați un concurs de fotografie cu tema naturii. Fiecare copil poate avea ca misiune să surprindă „cea mai frumoasă imagine din Natură” sau „cel mai interesant detaliu din Natură”. Imaginile pot fi evaluate și premiate la sfârșitul petrecerii.
- Joaca de-a v-ați ascunselea cu provocări noi
Jocul tradițional de-a v-ați ascunselea devine și mai palpitant în natură. Stabiliți limite clare pentru zona de joc și adăugați o regulă prin care copiii care se ascund trebuie să mimeze animale atunci când sunt găsiți.
- Ștafeta cu apă
Împărțiți copiii în echipe și dați fiecărei echipe un bol plin cu apă și o lingură. Copiii trebuie să transporte apa cu lingura, unul câte unul, de la start la un bol gol aflat la o anumită distanță, fără să verse prea multă apă. Echipa care adună cel mai multă apă în bolul-țintă câștigă.
- Jocul „Statuile Muzicale” în natură
Acest joc are un alt farmec atunci când este jucat în aer liber. Când muzica se oprește, copiii trebuie să “înghețe” pe loc. Nemișcați, ei trebuie să imite vocal diverse sunete sau animale din natură.
- Construiți un adăpost
Oferiți copiilor materiale naturale sau aduceți pături vechi, frânghii și lasați-i să construiască propriile adăposturi temporare. Aceasta încurajează lucrul în echipă și gândirea creativă.
- „Simon spune” cu mișcări inspirate de natură
Jocul clasic „Simon spune” poate fi adaptat pentru a include mișcări inspirate din natură, cum ar fi „Simon spune să te târăști ca un șarpe” sau „Simon spune să zbori ca o pasăre”.
- Cursa cu saci
Nu există petrecere în aer liber fără o cursă cu saci. Folosiți saci de iută sau orice tip de saci mari și organizați o cursă plină de râsete și distracție.
Aceste jocuri nu doar că adaugă distracție și râsete unei petreceri aniversare în natură, dar îi și ajută pe copii să își dezvolte simțul independenței și încrederea în propriile abilități.
Timpul petrecut în natură reduce stresul și anxietatea atât la copii, cât și la adulți. Natură oferă un spațiu liniștitor și reconfortant, care încurajează relaxarea și starea de echilibru emoțional.
În plus, la Muf Puf și Cavaleria, copiii au posibilitatea de a se împrieteni cu căluții, de a-i mângâia și a cunoaște mai multe curiozități din lumea lor. În cadrul petrecerii aniversare, toți copiii invitați vor beneficia de câte o plimbare călare.
Ne găsiți AICI – loc de joacă liberă și călărie, alături de Centrul de echitație Equester, care își desfășoară activitatea în cadrul bazei ecvestre din localitatea Voinești, la aproximativ 14 kilometri distanță de Iași. Vă așteptăm la noi, cu bucurie!